Unchiul Alexandrei a explicat miercuri, într-o ediție specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, că familia Măceșanu nu crede în argumentele de până acum ale autorităților implicate în cercetarea crimelor de la Caracal.
„Ambii părinți sunt convinși că Alexandra trăiește. Eu cred că în primul rând pentru că sunt părinți și în al doilea rând pentru că toată argumentația autorităților, să le spunem autorități totuși, indiferent care ar fi ele parchet, poliție, ce vreți dumneavoastră, nu stă în picioare. Pentru oamenii ăștia faptul că 7 dinți s-au găsit… Am discutat astăzi o oră cu mama, haideți să vă relatez un episod, poate e mai relevant decât să spun eu ce părere am. Și mama Alexandrei mi-a spus Alexandrule, dar cum au ars toți, ăia șapte nu? N-au fost în același foc? Cum a putut acest Dincă să se apuce el de omorât fata noastră și de ars dacă fata anunțase poliția. Deci sunt inadvertențe logice grave care nu doar îi fac să refuze emoțional, sunt chestiuni raționale pe care se bazează”, a susținut Alexandru Cumpănașu.
Unchiul Alexandrei a arătat că familia Măceșanu nu are nicio obligație în raport cu DIICOT și că numai instanța poate constata decesul Alexandrei. Mai mult, Cumpănașu a susținut că declararea unui deces este ilegală în absența unui cadavru și a unei autopsii.
„DIICOT-ul nu poate decât să-și facă numărul de a trimite în instanță acest dosar pentru a scăpa de opinia publică, pe domnul Iohannis, pe domnul Barna și pe cei care scad în sondaje. Îmi pare rău că o spun, dar… Familia nu are nicio obligație în raport cu DIICOT. DIICOT nu stabilește decesul, un deces îl stabilește o instanță. (…) Este ilegal pentru că avocatul meu mi-a explicat foarte clar că nu se poate constata un deces fără să ai o autopsie și un cadavru, nu ai cum. Nu este legal. Așa a spus și domnul Beliș care este apărătorul totuși al celor de la INML”, a afirmat Alexandru Cumpănașu.
Acesta a reamintit că a depus o plângere la CSM prin care solicită cercetarea procurorilor implicați în acest caz.
„Am depus deja plângere la CSM, la Inspecția Judiciară, mă rog, la doamna președinte, care va decide dacă o va trimite la Inspecție sau dacă o trimite la Secția de investigare a infracțiunilor în justiție, prin care procurorii de caz, care înseamnă întreaga conducere a DIICOT, deci este ceva greu de imaginat pentru mine, trebuie cercetat să vadă dacă și-au făcut datoria corect. Eu în acest moment am mari dubii, am mari dubii, și eu și avocatul meu după ce a studiat omul bruma de informații pe care am putut să i-o dau, a făcut solicitare să studieze dosarul”, a afirmat unchiul Alexandrei.
Întrebat de jurnalistul Ion Cristoiu ce va face familia din punct de vedere creștinesc dacă DIICOT stabilește decesul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu a răspuns: „Familia nu va accepta, ca să citez din tatăl și din mama Alexandrei, nu va accepta să plângă alt copil decât al lor. O mână de cenușă și șapte dinți nu sunt de înmormântat. Așa că din punct de vedere creștinesc, că sunt două aspecte, legal și creștinesc. Din punct de vedere creștinesc nu va fi nicio înmormântare cel puțin nu acum, nu pe baza acestei decizii a DIICOT pentru că oamenii nu au certitudinea că fata lor a fost ucisă, iar legal vom contesta această hotărâre, dacă va fi această decizie a DIICOT, în instanță”.